Home » Știință » NASA şi ESA lansează o nouă misiune spaţială pentru dezlegarea misterelor Soarelui

NASA şi ESA lansează o nouă misiune spaţială pentru dezlegarea misterelor Soarelui

NASA şi ESA lansează o nouă misiune spaţială pentru dezlegarea misterelor Soarelui
Publicat: 06.02.2020
O nouă misiune spaţială prin care oamenii de ştiinţă vor să dezlege marile mistere ale Soarelui şi vor să obţină imagini fără precedent ale acestuia va fi lansată de NASA şi ESA pe 10 februarie, potrivit dpa.com.

Astrul fierbinte este situat la o distanţă de 150 de milioane de kilometri de Terra şi furnizează condiţiile indispensabile pentru susţinerea vieţii, însă încă reprezintă o enigmă pentru oamenii de ştiinţă.

Misiunea Solar Orbiter, realizată în colaborare de Agenţia spaţială europeană (ESA) şi de cea americană (NASA), cu costuri estimate la 1,66 miliarde de dolari, va fi lansată cu ajutorul unei rachete Atlas V 411, de la Centrul spaţial din Cape Canaveral, statul american Florida, pe 10 februarie, la ora 04.03 GMT.

Sonda va avea nevoie de trei ani pentru a parcurge 42 de milioane de kilometri, ajungând mai aproape de Soare decât Mercur.

Misiunea are ca scop „înţelegerea modului în care Soarele creează şi controlează uriaşa bulă de plasmă care înconjoară Sistemul Solar şi care influenţează planetele din interior”, se arată pe site-ul ESA.

Sonda de 1,8 tone, care va fi controlată de Centrul de operaţiuni spaţiale european din Darmstadt, Germania, este echipată cu zece instrumente ştiinţifice şi va realiza, printre altele, imagini de înaltă definiţie fără precedent la polii Soarelui. Cercetătorii care lucrează la această misiune spun că va fi unică din mai multe puncte de vedere. Unul dintre instrumente, care costă 100 de milioane de euro, are ca scop realizarea de imagini care să prezinte modul în care acţionează câmpul magnetic de la suprafaţa Soarelui. Informaţiile despre furtunile solare sunt importante pentru specialişti, pentru că acestea pot afecta sateliţi, aprovizionarea cu energie şi serviciile de telecomunicaţii.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte